TEA interj. (Adesea cu «a» prelungit) Cuvînt care exprimă admirație, uimire, surprindere, supărare, necaz. Tea... ce vorbă! erau oameni strașnici, dom’ căprar! SADOVEANU, O. VI 135. Cară-te fuguța că te pușc! – Teaaa!... Nu mă puști, că ți-i frică. POPA, V. 11. Tea, să fi văzut, bre omule, cum își gătea muierea ceea fată. I. CR. II 174.