15 definiții pentru tartor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; p. gener. drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu severitate, despotic. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar2.

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; p. gener. drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime, despotic. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar2.

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor, drac. Trupul îl ia pămîntul și sufletul îl ia tartorul. CĂLINESCU, E. O. II 295. Era adunată acolo toată liota diavolilor cu tartorul lor. I. CR. I 77. ◊ (Cu sens atenuat) Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă. CREANGĂ, P. 240. ♦ Conducătorul unei tagme, unui grup (v. șef); (în special) cel care conduce cu asprime, cu teroare. Se înșelau însă și tartorii mai mari și tartorii mai mici închipuindu-și că muncitorii vor mai suferi exploatarea și umilința. PAS, Z. IV 52. Căpitanul Costache Chehaia, chiorul, marele tartor al dorobănțimii. C. PETRESCU, A. R. 7. Era p-acolo și tartorul zeilor, pre nume Joe. ISPIRESCU, U. 6. ♦ Om fără scrupul, care își impune voința, care terorizează. Tartor în Prundeni era Codîrlă, omul lui Grigoriu. PAS, L. I 305. – Variantă: (învechit) tártar s. m.

TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează. – V. tartar.

TÁRTOR ~i m. 1) rel. Căpetenie a dracilor. 2) fig. Conducător despotic al unei găști. 3) fig. Individ lipsit de scrupule, care comite fapte reprobabile, recurgând la teroare. /Din tartar

tartor n. 1. căpetenia dracilor: mai îngăduește puțin, tartorule! CR. 2. drac, demon: dihorul ca un tartor te mușcă înveninat ISP.; 3. mai marele: tartorul zeilor pe nume Joie ISP.; 4. om rău, afurisit. [Vechiu-rom. tartar, iad «aceia toți se duc în focul nestins... și în tartar», Cugetări în ora morții, cam 1550 [= lat. TARTARUS numele infernului și al zeului infernal Pluton (printrun intermediar grecoslavon); cf, în privința sensului, it. Orco, uriaș antropofag; (din lat. ORCUS, sinonim CU TARTARUS)].

tártar m. (vsl. tartarŭ, d. vgr. tártaros, de unde și lat. tártarus, ĭadu). Est. Fam. Maĭ-marele dracilor, drac (în general). Șef, căpitan: tu eștĭ tartaru răutăților. Iron. Jidan. – În vest tártor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tártor s. m., pl. tártori

tártor s. m., pl. tártori


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÁRTOR s. 1. v. satana. 2. v. drac.

TARTOR s. 1. lucifer, satana (art.), scaraoțchi, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrîn, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.) 2. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, impelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.), (eufemistic) păcatul (art.)

TARTORIȚĂ s. 1. diavoliță, drăcoaică, (rar) diavoloaică, (reg.) sarsaoroaică, tărtăroaică. (~ din iad.) 2.* diavoliță, drăcoaică, ștrengăriță, (Mold.) zgîtie. (Maria e o ~ și jumătate.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tártor (-ri), s. m.1. Șeful demonilor și al duhurilor rele în general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. înv. și Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), parțial prin intermediul sl. tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui să se pornească de la *tartăr, căci tartar reprezintă pronunția mold.). – Der. tartoriță, s. f. (diavoliță; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiriduș pitic și rău în basme) poate fi și el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarcă „tătăroaică”. Bg. tartor, pe care Conev 107 îl dă drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tartor, tartori s. m. 1. om fără scrupule, care își impune voința / care terorizează / care comite fapte reprobabile 2. persoană cu puteri discreționare într-o societate / într-o întreprindere etc.

Intrare: tartor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tartor
  • tartorul
  • tartoru‑
plural
  • tartori
  • tartorii
genitiv-dativ singular
  • tartor
  • tartorului
plural
  • tartori
  • tartorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)