TARNIȚĂ, tarnițe, s. f. 1. Șa (țărănească) de lemn (mai rar de piele), folosită la călărie sau la transportul unei poveri pe spinarea calului. După ce se cumpăniră în tarnițele nalte de lemn... Onofrei și Samoilă ieșiră pe subt boltă. SADOVEANU, F. J. 313. Marți des-dimineață puse tarnițele și desagii pe cai. CREANGĂ, A. 23. Toți merg... călări pe cai mici muntenești, șezînd cei mai mulți pe tarnița goală. ȘEZ. I 35. 2. Culme, coamă de munte sau de deal în formă de șa. Ne scoborîm pe partea cealaltă a Păpușii și scăpătăm pe-o tarniță întinsă, acoperită de o iarbă subțire, uscată și lunecoasă. VLAHUȚĂ, R. P. 71. 3. (Regional) Drum de munte, bătut de oi sau de vite. Era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii... cînd la capătul tarniței iacă dihania de urs. MARIAN, NA. 248.