tárgă f., pl. tărgĭ (pe cale săsească d. germ. trage, targă, de unde și bg. targa, nsl. traglje, pol. tragi, ung. taraglya. V. traglă, țargă, tărăboanță). Un fel de pat portativ cu picĭoare saŭ fără picĭoare pe care-l duc doĭ oamenĭ transportînd lucrurĭ maĭ grele, morțĭ și rănițĭ. Scîndură c’o policĭoară de cărat cărămizĭ la binale. A tîrî targa pe uscat (Munt.), a tîrî sania pe uscat (pin confuziune cu tragă), adică „a trage mîța de coadă, a îndura mizerie”.