TARASIE gr. ταράσιος, cf. gr τάρας, întemeietorul Tarentului. 1. Taras s. și rîu (M mar); b. (Puc); -i, act.; -ie, din care Rasie, etc. 2. Tărașă dobr. (RI XI 209); Târăsâuți s., mold. Cu apoc. Tara (BG LIV 159) 3. Cu ș lat-magh.< s: Taraș, ard. 1758 (Paș); – fam (Bz); Tărășeni Cu afer. prob. Rasa, Rasova ss. s. 4. Cu sinc. lui a: *Tars, Tarsia f. (BCI VII 112); + -ița: Tarsița f. (Șoimari; Grș 8; Sd XV 236); Târs/eiu, V, 1670 (Dcpol); -ești. s., dar cf. coincidența cu trac. Tarsas, (OR I 27)