tarantulă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~telă, ~nchilă, ~ren~ / Pl: ~le / E: fr tarentule] Păianjen mare, veninos (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ Si: (rar) tarand (Lycosa tarentula).

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare, care trăiește mai ales în țările meridionale și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). (Atestat în forma tarantelă) Surprinderea lor s-a manifestat prin o esclamare sălbatică și bucuria lor prin o mie de sărituri deșănțate ca oameni mușcați de tarantelă. GHICA, S. 82. – Variantă: tarantélă s. f.

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale) a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantélă s. f.] – Fr. tarentule.

TARANTÚLĂ s.f. Specie de păianjen mare care se întâlnește în țările sudice și a cărui înțepătură este deosebit de toxică. [Var. tarantelă s.f. / < fr. tarentule, cf. it. tarantola].

TARANTÚLĂ s. f. păianjen mare, foarte veninos, din țările meridionale, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ. (< fr. tarentule)

TARANTÚLĂ ~e f. Păianjen de pământ, de talie mare, veninos, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, răspândit în regiunile meridionale. /<fr. tarentule

*tarántulă f., pl. e (it. tarántola, d. Táranto, Tarent, un oraș în sudu Italiiĭ). Un fel de painjin mare care trăĭește pin vecinătatea Tarentuluĭ. Poporu crede că mușcătura luĭ cauzează toropeală și melancolie și că te vindicĭ de ĭa dacă ți se cîntă tarantela.

TARANTÉLĂ¹ s. f. v. tarantulă.

tarantulă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule

tarantulă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule

tarantúlă (zool.) s. f., g.-d. art. tarantúlei; pl. tarantúle

TARANTÚLĂ s. (ZOOL.; Lycosa tarentula) (rar) tarand.

TARANTULĂ s. (ZOOL.; Lycosa tarentula) (rar) tarand.