14 definiții pentru tarantulă tarantelă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantélă s. f.] – Din fr. tarentule.

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantélă s. f.] – Din fr. tarentule.

tarantu sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~telă, ~nchilă, ~ren~ / Pl: ~le / E: fr tarentule] Păianjen mare, veninos (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ Si: (rar) tarand (Lycosa tarentula).

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare, care trăiește mai ales în țările meridionale și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). (Atestat în forma tarantelă) Surprinderea lor s-a manifestat prin o esclamare sălbatică și bucuria lor prin o mie de sărituri deșănțate ca oameni mușcați de tarantelă. GHICA, S. 82. – Variantă: tarantélă s. f.

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale) a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantélă s. f.] – Fr. tarentule.

TARANTÚLĂ s.f. Specie de păianjen mare care se întâlnește în țările sudice și a cărui înțepătură este deosebit de toxică. [Var. tarantelă s.f. / < fr. tarentule, cf. it. tarantola].

TARANTÚLĂ s. f. păianjen mare, foarte veninos, din țările meridionale, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ. (< fr. tarentule)

TARANTÚLĂ ~e f. Păianjen de pământ, de talie mare, veninos, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, răspândit în regiunile meridionale. /<fr. tarentule

*tarántulă f., pl. e (it. tarántola, d. Táranto, Tarent, un oraș în sudu Italiiĭ). Un fel de painjin mare care trăĭește pin vecinătatea Tarentuluĭ. Poporu crede că mușcătura luĭ cauzează toropeală și melancolie și că te vindicĭ de ĭa dacă ți se cîntă tarantela.

TARANTÉLĂ2 s. f. v. tarantulă.

TARANTÉLĂ2 s. f. v. tarantulă.

TARANTÉLĂ1 s. f. v. tarantulă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tarantúlă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantúlei; pl. tarantúle

tarantúlă (zool.) s. f., g.-d. art. tarantúlei; pl. tarantúle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TARANTÚLĂ s. (ZOOL.; Lycosa tarentula) (rar) tarand.

TARANTU s. (ZOOL.; Lycosa tarentula) (rar) tarand.

Intrare: tarantulă
tarantulă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tarantu
  • tarantula
plural
  • tarantule
  • tarantulele
genitiv-dativ singular
  • tarantule
  • tarantulei
plural
  • tarantule
  • tarantulelor
vocativ singular
plural
tarantelă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tarante
  • tarantela
plural
  • tarantele
  • tarantelele
genitiv-dativ singular
  • tarantele
  • tarantelei
plural
  • tarantele
  • tarantelelor
vocativ singular
plural

tarantulă lycosa tarantelă tarentula

  • 1. Specie de păianjen mare (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: tarand un exemplu
    exemple
    • Surprinderea lor s-a manifestat prin o esclamare sălbatică și bucuria lor prin o mie de sărituri deșănțate ca oameni mușcați de tarantelă. GHICA, S. 82.
      surse: DLRLC

etimologie: