*tarantéla f., pl. e (it. tarantella, tarántulă, aplicat pin extensiune melodiiĭ destinate să scoată din toropeală pe ceĭ pișcațĭ de tarántulă). O melodie vioaĭe și un dans vioĭ al Italienilor de sud.

taranchilă sf vz tarantulă

tarantelă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / S și: ~ella / Pl: ~le / E: it tarantella] 1 Dans popular napolitan, executat într-un ritm vioi. 2 Melodia după care se dansează tarantela (1).

tarantelă² sf vz tarantulă

tarantulă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~telă, ~nchilă, ~ren~ / Pl: ~le / E: fr tarentule] Păianjen mare, veninos (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ Si: (rar) tarand (Lycosa tarentula).

tarentulă sf vz tarantulă

TARANTELĂ¹ s. f. v. tarantulă.

TARANTELĂ², tarantele, s. f. Dans popular italian, executat într-un ritm vioi; melodia după care se dansează. Pare că bate-n aer tarantela și ploaia se porni cu grabnic ropot. TOPÎRCEANU, S. A. 105. Văd pe Angel sunînd din cornet o tarantelă napolitană. ALECSANDRI, O. P. 355. Apoi începeau a învîrti hora strămoșească și danțurile cele vesele, care se deosibesc foarte puțin de tarantela neapolitană. FILIMON, C. 146.

TARANTULĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare, care trăiește mai ales în țările meridionale și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). (Atestat în forma tarantelă) Surprinderea lor s-a manifestat prin o esclamare sălbatică și bucuria lor prin o mie de sărituri deșănțate ca oameni mușcați de tarantelă. GHICA, S. 82. – Variantă: tarantelă s. f.

TARANTULĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale) a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantelă s. f.] – Fr. tarentule.

TARANTELĂ s.f. 1. Dans popular italian, originar din Taranto, cu ritm vioi; melodia acestui dans. 2. V. tarantulă. [Pl. -le. / < it. tarantelle, cf. Taranto – oraș în Italia].

TARANTULĂ s.f. Specie de păianjen mare care se întîlnește în țările sudice și a cărui înțepătură este deosebit de toxică. [Var. tarantelă s.f. / < fr. tarentule, cf. it. tarantola].

TARANTELĂ s. f. dans popular napolitan în măsură ternară și tempo ce se accelerează progresiv; melodia corespunzătoare. (< it. tarantella)

TARANTULĂ s. f. păianjen mare, foarte veninos, din țările meridionale, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ. (< fr. tarentule)

TARANTELĂ ~e f. mai ales art. 1) Dans popular italian executat într-un tempo vioi, cu acompaniament de chitară, tamburină sau castaniete. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Piesă vocală sau instrumentală care se bazează pe ritmul acestui dans. /<it. tarantella

TARANTULĂ ~e f. Păianjen de pământ, de talie mare, veninos, cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, răspândit în regiunile meridionale. /<fr. tarentule

tarantelă f. horă vioaie din Tarent și aria după care se joacă.

*tarántulă f., pl. e (it. tarántola, d. Táranto, Tarent, un oraș în sudu Italiiĭ). Un fel de painjin mare care trăĭește pin vecinătatea Tarentuluĭ. Poporu crede că mușcătura luĭ cauzează toropeală și melancolie și că te vindicĭ de ĭa dacă ți se cîntă tarantela.

tarantelă (dans) s. f., g.-d. art. tarantelei; pl. tarantele

tarantulă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule

tarantelă (dans) s. f., g.-d. art. tarantelei; pl. tarantele

tarantulă (păianjen) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule

tarantelă (dans) s. f., g.-d. art. tarantelei; pl. tarantele

tarantulă (zool.) s. f., g.-d. art. tarantulei; pl. tarantule

TARANTULĂ s. (ZOOL.; Lycosa tarentula) (rar) tarand.

TARANTULĂ s. (ZOOL.; Lycosa tarentula) (rar) tarand.

tarantella (cuv. it.), dans* popular cu un caracter vioi, specific Italiei de sud. Se execută în cupluri, dansatorii acompaniindu-se în unele cazuri de tobe* și nachere (v. lemn (2)). Muzica este interpretată de obicei la chitară. Tempoul (2) este în general lent la început și foarte rapid în final, metrul* ternar* (3/8 sau 6/8), iar ritmul se constituie din succesiuni de optimi*. T. pătrunde în muzica cultă în sec.. 19 și, în numeroase cazuri, este tratată ca piesă de virtuozitate* (Weber, Mendelssohn-Bartholdy, Chopin, Rossini). T. celebre au scris, în muzica românească, A. Castaldi și Marțian Negrea (cea din urmă este inclusă în Suita simf. Prin Munții Apuseni).