TAPET, tapete, s. n. 1. Îmbrăcăminte de hîrtie, de pînză, de mătase sau de piele, imprimată cu desene colorate (uneori în relief), care se lipește pe pereții unei încăperi, ținînd loc de zugrăveală. O casă gata, la care se făcea numai o reparație și se schimba tapetul încăperilor. PAS, Z. I 205. Ce ambiții... se vor aciua cu lacomă nerăbdare în încăperile acestea noi, îndată ce tencuiala va fi zbicită și tapetul întins pe pereți? C. PETRESCU, Î. II 158. ◊ Fig. Luna-mbracă zidul cu tapetele-i măiestre. MACEDONSKI, O. I 96. 2. Covor mic, carpetă. Cînd tapetul fu adus, Potcoavă se puse în genunchi cu demnitate. HASDEU, I. V. 205. ◊ Fig. Dar prin iarba cea-nflorită Și de rouă poleită, Pe-un tapet de ghiocei Iată c-au sărit scîntei. BOLINTINEANU, O. 91. 3. (În expr.) A pune (sau, rar, a veni) pe tapet = a se afla în discuție, a fi la ordinea zilei. Chestia americanului venise pe tapet, făcînd înconjurul cafenelelor din port. BART, E. 283. Votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg. CARAGIALE, O. I 123. – Pl. și: tapeturi (CAMIL PETRESCU, T. II 431).