9 definiții pentru tangent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct. 2. S. f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ◊ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangențial. ◊ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situație dificilă. 3. S. f. Funcție trigonometrică egală cu câtul dintre funcția sinus și funcția cosinus. – Din fr. tangent.

TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct. 2. S. f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ◊ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangențial. ◊ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situație dificilă. 3. S. f. Funcție trigonometrică egală cu câtul dintre funcția sinus și funcția cosinus. – Din fr. tangent.

tangent, ~ă [At: GHEOM. – TRIGON. 7672 / V: (înv) ~nghentă sfi / Pl: ~nți, ~e / E: fr tangent, ger Tangente] 1 sf Dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. 2 sf (Îlav) În (sau prin) ~ă Tangențial (5). 3 sf (Fam; îe) A scăpa prin ~ă A se eschiva de la un lucru, prinzând momentul potrivit. 4 sf (Fam; îae) A scăpa cu greu dintr-o situație dificilă. 5 sf Funcție trigonometrică egală cu câtul dintre funcția sinus și funcția cosinus. 6 a (D. drepte sau d. planuri) Care atinge o curbă sau o suprafață într-un singur punct.

TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangentele la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe.

TANGÉNT, -Ă adj. (Despre drepte, planuri) Care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau altă figură geometrică, fără a o tăia. [Cf. fr. tangent, lat. tangens].

TANGÉNT, -Ă I. adj. (despre drepte, plane) care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau o altă figură geometrică, fără a o tăia. II. s. f. 1. dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. 2. funcție trigonometrică, câtul dintre sinus și cosinus. ♦ (fig.) în (sau prin) ~ = tangențial. (< fr. tangent/e/, lat. tangens)

TANGÉNT ~tă (~ți, ~te) (despre drepte, planuri, linii) Care atinge într-un singur punct o lunie curbă sau un plan fără a le intersecta. /<fr. tangent, germ. Tangente

*tangént, -ă adj. (lat. tángens, -éntis, d. tángere, a atinge. V. con-tingent). Geom. Care atinge: un plan tangent uneĭ sfere, o linie tangentă. S. f., pl. e. Linie dreaptă care atinge o curbă fără s’o taĭe. Fig. A scăpa pin tangentă, a scăpa de o belea numaĭ trecînd pe lîngă ĭa, a eluda argumentele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tangént adj. m., pl. tangénți; f. tangéntă, pl. tangénte

tangént adj. m., pl. tangénți; f. sg. tangéntă, pl. tangénte

Intrare: tangent
tangent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tangent
  • tangentul
  • tangentu‑
  • tangentă
  • tangenta
plural
  • tangenți
  • tangenții
  • tangente
  • tangentele
genitiv-dativ singular
  • tangent
  • tangentului
  • tangente
  • tangentei
plural
  • tangenți
  • tangenților
  • tangente
  • tangentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tangent

  • 1. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. (Despre planuri) Care conține tangente la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: