TALMUD s. n. Carte religioasă iudaică, consemnând întreaga tradiție cultă, scrisă între sec. III î.H și V d. H. – Din fr. Talmud.

talmud sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ? / E: fr talmud] Carte religioasă la evrei, care conține un comentariu și o dezvoltare dogmatică a Vechiului Testament sub raport religios, legislativ, literar și istoric.

TALMUD, talmuduri, s. n. Carte religioasă la evrei, care conține un comentariu și o dezvoltare dogmatică a Vechiului testament sub raport religios, legislativ, literar și istoric. – Din fr. Talmud.

TALMUD s. n. Carte care conține un comentariu și o dezvoltare dogmatică a literaturii clasice a Vechiului Testament sub raport religios, legislativ, literar și istoric.

TALMUD s.n. Carte care conține interpretarea scolastică a Vechiului Testament, sub raport religios, legislativ, literar și istoric, în spiritul preceptelor religiei mozaice. [Cf. fr. Talmud, ebr. talmud – învățătură].

TALMUD s. n. carte care conține interpretarea scolastică a Vechiului Testament sub raport religios, legislativ, literar și istoric, în spiritul preceptelor religiei mozaice. (< fr. Talmud)

TALMUD ~uri n. (în religia mozaică) Carte care conține interpretarea dogmatică a Vechiului Testament. /<fr. Talmud

Talmud n. culegere de legi și tradițiuni rabinice ce datează din sec. II d. Cr.

*talmúd n., pl. urĭ (cuv. ebr. care înseamnă „disciplină”). O culegere de tradițiunĭ rabinice făcută de 70 de rabinĭ adunațĭ în orașu Tiberiada în seculu II după Hr. și împărțită în doŭă: Talmudu din Ierusalim și Talmudu din Babilon. Talmudu nu numaĭ permite, ci chear îĭ obligă pe Jidanĭ să facă cel maĭ mare răŭ posibil creștinilor.

Talmud s. pr. n.

Talmud, culegere de comentarii rabinice ale Torei, întocmite între sec. 6 î. Hr. și 5 d. Hr., cuprinzând normele religioase și social-juridice ale mozaismului și având două părți: Mișna (Repetarea legii), care explică Tora (Vechiul Testament), și Ghemara (Completarea legii), care interpretează Mișna. – Din fr. Talmud.