TALAMUS s. n. Formațiune anatomică nervoasă cenușie aparținând diencefalului și care are rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale și proiectarea lor pe scoarța cerebrală. – Din fr. thalamus.

talamus sn [At: DER / Pl: ~uri / E: fr thalamus] (Atm) Formație nervoasă cenușie, care constituie o parte a encefalului și care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale și în proiectarea lor pe scoarța cerebrală.

TALAMUS, talamusuri, s. n. Formație anatomică nervoasă cenușie care constituie o parte a encefalului și care este situată la baza creierului, având rol principal în integrarea excitațiilor senzitive și senzoriale care merg la scoarța cerebrală. – Din fr. thalamus.

TALAMUS s.n. Parte a encefalului, situată la baza creierului, formată dintr-o masă de substanță cenușie prin care trec toate căile senzitive și senzoriale care merg la scoarța cerebrală. // (În forma talamo- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) talamus”, „aparținînd talamusului”. [< fr. thalamus].

TALAMUS s. n. porțiune a encefalului, la baza creierului, dintr-o masă de substanță cenușie prin care trec toate căile senzitive și senzoriale ce merg la scoarța cerebrală. (< fr. thalamus)

TALAMUS ~uri n. Parte a encefalului, situată la baza creierului, formată dintr-o masă de substanță cenușie prin care trec toate căile senzitive și senzoriale ce merg la scoarța cerebrală. /<fr. thalamus

!talamus s. n., pl. talamusuri

talamus s. n.

talamus s. n.