TAIN, tainuri, s. n. 1. Rație de alimente sau de băutură care se dă cuiva pentru un timp determinat în schimbul unor servicii prestate (completînd salariul, solda, simbria etc.). Gheorghieș a intrat argat, cu simbrie, tain și opinci. C. PETRESCU, R. DR. 194. Așa că dumineca și în celelalte sărbători, cînd își iau tainurile, Artemie dă jumătate din țuică lui Averchie, iar Averchie îi dă în schimb, lui Artemie, jumătate din tainul său de vin. STĂNOIU, C. I. 6. Avea cîte douăzeci de parale de copil pe lună și mai avea și de la biserică tain de mălai, de fasole și de lemne. GHICA, S. A. 74. ◊ Fig. [La balamuc] după ce i-au tras... vreo cincizeci de vine de bou, l-au închis într-o colivie zăbrelită; și pe urmă trei săptămîni de-a rîndul același tain în fiecare zi. CARAGIALE, O. III 76. ♦ Provizie. Aici... au stat în gazdă ucenicii catichetului. Erau băieți de la munte, voinici și veseli. Dormeau pe lăiți așternute cu lăicere aspre, făceau cu rîndul mîncare pentru toți din tainul adus de părinți. SADOVEANU, E. 115. ◊ Fig. Pescuitorii au tainul lor de glume, cîntece și povești. DELAVRANCEA, la CADE. ♦ Mîncare, hrană; ospăț. Și-n ascunzătoare și tain ți-oi găti, și apă ți-oi aduce. POPA, V. 88. Pînă voi că mi-eți sosi, Eu tainul voi găti, Șepte buți oi destupa. TEODORESCU, P. P. 679. 2. Porție de nutreț (orz, ovăz etc.) care se dă cailor. V. mertic. Caii oștenilor lui Soliman-beg erau legați la stîlpii caselor din Voineasa și stăteau neclintiți, așteptînd dimineața apropiată cu tainul ei de orz. SADOVEANU, F. J. 747. 3. Sumă echivalentă du rația alimentară ce i se cuvine unui angajat; hrană în bani. Îl opri în Țarigrad cu leafă din haznaua împărătească și peste cîteva luni îi mai adăugă și douăzeci aspri tain pe zi. ODOBESCU, S. A. 156. 4. Parte care-i revine cuiva în urma unei repartizări, împărțeli (de produse sau de venituri comune). V. cotă.