TAGĂ s. f. (Învechit) Tăgăduială, tăgadă, negare, contestare. Se vor întrebuința împotriva noastră taga și defăimarea. BOLLIAC, la TDRG. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, fără tăgadă. Acest nume este deci, fără tagă, al vestitului meșter romîn. ODOBESCU, S. II 510. Socotesc dar că în lume eu întîi sînt trebuită, Bătrînimii, tinerimei, fără tagă sînt dorită. PANN, P. V. II 24.