12 definiții pentru tagmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor care aparțin aceleiași categorii profesionale sau sociale; breaslă; ceată. ♦ (Peior.) Clică, gașcă. – Din ngr. tághma.

TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor care aparțin aceleiași categorii profesionale sau sociale; breaslă; ceată. ♦ (Peior.) Clică, gașcă. – Din ngr. tághma.

TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor aparținînd aceleiași categorii profesionale sau sociale; breaslă, corporație, cin, ceată, clică. Se afla în acea vreme... o tagmă de publiciști fără talent care... trăiau din expediente. SADOVEANU, E. 155. De nu va fi dintre boieri, apoi tot cu tertipuri prin tagma prostimei să-l caut. ISPIRESCU, L. 376. Am găsit multă lume adunată și din boierime și din tagme și prostime. CARAGIALE, P. 25.

TÁGMĂ ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care țin de aceeași categorie socială sau profesională. 2) pop. Grup de indivizi uniți în vederea unor scopuri suspecte; clică; gașcă; clan; cârdășie; tacâm; șleahtă; bandă; coterie. [G.-D. tagmei] /<ngr. tágma

tagmă f. 1. ordin, clasă: tagma călugărească; 2. breaslă: și din boierime și din tagme și prostime CAR.; 3. fam. clică: tagma patrioților AL. [Gr. mod.].

tágmă f., pl. e (ngr. și vgr. tágma). Vechĭ. Ordin, categorie, clasă: negustorașiĭ și lucrătoriĭ eraŭ grupațĭ în tagme, meseriașiĭ fruntașĭ în bresle. Azĭ iron. Gașcă, cărdășie, clică: tagma demagogilor. V. orta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tágmă s. f., g.-d. art. tágmei; pl. tágme

tágmă s. f., g.-d. art. tágmei; pl. tágme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÁGMĂ s. v. bandă, categorie, cârdășie, clan, clasă, clică, gașcă, grup, grupare, șleahtă.

TÁGMĂ s. 1. v. breaslă. 2. rând. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. v. cin. 4. v. castă.

tagmă s. v. BANDĂ. CATEGORIE. CÎRDĂȘIE. CLAN. CLASĂ. CLICĂ. GAȘCĂ. GRUP. GRUPARE. ȘLEAHTĂ.

TAGMĂ s. 1. breaslă, corporație, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.) 2. rînd. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. (BIS.) cin, (înv.) ceată, schimă. (~ preoțească.) 4. castă. (Alcătuiesc o ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tágmă (-me), s. f. – Clasă, corporație, breaslă, categorie. – Mr. tagmă. Ngr. τάγμα „ordine”, gr. modern „promisiune” (Tiktin; Gáldi 258). Sec. XIX.

Intrare: tagmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tagmă
  • tagma
plural
  • tagme
  • tagmele
genitiv-dativ singular
  • tagme
  • tagmei
plural
  • tagme
  • tagmelor
vocativ singular
plural