TAFTA, taftale, s. f. (Și în forma taftă) Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce un foșnet cînd este atinsă. Motanul cel negru, Chirică, se plictisise singur. Îl văd deodată apărînd cu ochii scînteietori, arcuindu-se la picioarele țîțacăi și frecîndu-se de rochia dumnisale de tafta. SADOVEANU, N. F. 34. E negrăit de tulburătoare într-o rochie de tafta liliachie. CAMIL PETRESCU, O. II 359. Eu cînd oi vorbi, Tafta roșie oi croi. PĂSCULESCU, L. P. 145. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de neted, curat) Și tot așa ne-a uns de cîte două-trei ori pe zi cu noapte, pînă ce în vinerea seacă ne-am trezit vindecați taftă. CREANGĂ, A. 32. O întins pînza, o uns-o bine cu miere... și o înfășurat fata... După trecere de cîteva ceasuri era cum îi tafta. ȘEZ. XXI 92. – Variante: (învechit) taftă s. f., taft (TEODORESCU, P. P. 523) s. n.