TABORIT, taboriți, s. m. Membru al aripii separatiste din mișcarea husită, de orientare radicală. – Din fr. taborites.

TABORIȚI s. m. pl. Nume dat membrilor aripii radicale din mișcarea husită, reprezentând interesele maselor de țărani și de meșteșugari. – Din fr. taborites.

TABORIȚI s.m.pl. (Ist.) Nume dat membrilor aripii revoluționare din mișcarea husită, reprezentînd interesele țărănimii și ale meșteșugarilor. [< fr. taborites, cf. Tabor – cetate în sudul Cehiei].

TABORIȚI s. m. pl. nume dat membrilor aripei revoluționare din mișcarea husită, reprezentând interesele țărănimii și ale meșteșugarilor. (< fr. taborites)

Taboriți m. pl. sectă de Husiti în sec. XV (numiți astfel după castelul Tabor în Boemia).

taborit s. m., pl. taboriți

taborit s. m., pl. taboriți

taboriți s. m. pl.

taboriți s. m. pl. Denumire dată membrilor mișcării naționaliste fanatice din Boemia după arderea pe rug a lui Hus (1415), care au purtat un război de 15 ani împotriva catolicilor și husiților moderați. – Din fr. taborites.

TABORÍȚI (< fr. {i}; {s} n. pr. Tábor) s. m. pl. (IST.) Grup al husiților extremiști, grupați în jurul lui Jan Žižka la Tábor, care reprezentau interesele țăranilor și meșteșugarilor. Învinși în 1434 de catolici și de husiții moderați la Lipany.