19 definiții pentru tabernacul tabernaclu tabernacol


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TABERNÁCUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portabil, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul ori alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.

tabernacul sn [At: HELIADE, O. I, 358 / V: (înv; nob) ~ac (Pl: ~uri), (înv) ~clu (Pl: ~ri), ~col / Pl: ~e / E: lat tabernaculum, it tabernacolo, fr tabernacle] 1 Cort portativ, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei Si: cortul mărturiei. 2 (Pex) Altar (1). 3 (Înv) Cort (1). 4 Dulăpior sau cutie de metal prețios (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult Si: chivot.

TABERNÁCUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portativ, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.

TABERNÁCUL s. n. 1. cortul în care erau ținute tablele legii la vechii evrei. 2. nișă în peretele sanctuarului unei biserici catolice sau cutie de argint în formă de biserică în care se păstrează cuminecătura și unele obiecte de cult. (< lat. tabernaculum, it. tabernacolo)

TABERNÁCUL ~e n. 1) Cort portativ în care se țineau tablele legii la vechii evrei. 2) Cutie specială (de argint) în care se păstrează unele obiecte de cult. /<lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle

*tabernácul n., pl. e (lat. tabernáculum). Cort, pavilion. La vechiĭ Evreĭ, cortu portativ supt care se ținea arca (chivotu). Sărbătoarea tabernaculelor, sărbătoarea cuștelor la Jidanĭ.

TABERNÁCOL, tabernacole, s. n. (Și în forma tabernacul; învechit) 1. Cort. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. (Fig.) Flacără misterioasă, ea (= ideea) urmează să vegheze în altarul minții și în acest tabernacul ea sfidează despotismul. MACEDONSKI, O. IV 119. – Variante: tabernáclu (BOLLIAC, O. 119), tabernácul s. n.

TABERNÁCOL s.n. 1. Cort; (spec.) cortul în care erau ținute tablele legii la vechii evrei. 2. Nișă în peretele sanctuarului unei biserici catolice sau cutie de argint de o formă specială, în care se păstrează cuminecătura și unele obiecte de cult. [Var. tabernacul s.n. / < lat. tabernaculum, it. tabarnacolo, fr. tabernacle].

tabernacol n. chivotul legii, la vechii Evrei.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tabernácul s. n., pl. tabernácule

tabernácul s. n., pl. tabernácule


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TABERNÁCUL s. (BIS.) 1. cortul mărturiei. (~ la vechii mozaici.) 2. altar. (~ într-un templu mozaic.) 3. v. chivot.

TABERNACOL s. (BIS.) 1. cortul mărturiei. (~ la vechii mozaici.) 2. altar. (~ într-un templu mozaic.) 3. chivot. (La creștini, în ~ se păstrează cuminecătura.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TABERNÁCOL (TABERNÁCUL) (< lat.) s. n. 1. Cort portabil, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei, până la zidirea Templului din Ierusalim (sec. 9 î. Hr.). În el se păstrau tablele legii, toiagul lui Moise și cutia cu mană. 2. (La catolici) Dulăpior sau cutie, uneori în formă de biserică, în care, se păstrează obiecte de cult și împărtășania. Uneori t. se află în altar sau este săpat în grosimea zidului bisericii.

Intrare: tabernacul
tabernacul substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabernacul
  • tabernaculul
  • tabernaculu‑
plural
  • tabernacule
  • tabernaculele
genitiv-dativ singular
  • tabernacul
  • tabernaculului
plural
  • tabernacule
  • tabernaculelor
vocativ singular
plural
tabernaclu substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabernaclu
  • tabernaclul
plural
  • tabernacle
  • tabernaclele
genitiv-dativ singular
  • tabernaclu
  • tabernaclului
plural
  • tabernacle
  • tabernaclelor
vocativ singular
plural
tabernacol substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabernacol
  • tabernacolul
  • tabernacolu‑
plural
  • tabernacole
  • tabernacolele
genitiv-dativ singular
  • tabernacol
  • tabernacolului
plural
  • tabernacole
  • tabernacolelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tabernacul tabernaclu tabernacol

  • 1. Cort portabil, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: cort
  • 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul ori alte obiecte de cult.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • figurat Flacără misterioasă, ea (= ideea) urmează să vegheze în altarul minții și în acest tabernacul ea sfidează despotismul. MACEDONSKI, O. IV 119.
      surse: DLRLC

etimologie: