9 definiții pentru tăgăduință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. Tăgăduială.

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Din tăgădui + suf. -ință.

tăgăduință f. fapta de a tăgădui.

tăgăduintă sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~te / E: tăgădui + -intă] (Înv) Tăgadă (1).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe

tăgăduínță s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂGĂDUÍNȚĂ s. v. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire.

tăgăduință s. v. CONTESTARE. DEZMINȚIRE. NEGARE. NEGAȚIE. RENEGARE. TĂGADĂ. TĂGĂDUIALĂ. TĂGĂDUIRE.

Intrare: tăgăduință
tăgăduință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăgăduință
  • tăgăduința
plural
  • tăgăduințe
  • tăgăduințele
genitiv-dativ singular
  • tăgăduințe
  • tăgăduinței
plural
  • tăgăduințe
  • tăgăduințelor
vocativ singular
plural

tăgăduință

etimologie:

  • Tăgădui + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09