tâlfă sf vz tâlv

TÂLV, (1) tâlvi, s. m., (2) tâlvuri, s. n. 1. S. m. (Bot.) Tigvă (2). 2. S. n. Fructul tigvei (2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

tâlv, ~ă [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~Ifă, ~ljă, tilvă sf / Pl: ~i sm, ~uri sn, ~e sf / E: ns cf tigvă] (Reg) 1 sm (Bot) Bostan (3) (Cucurbita pepo). 2 sm (Bot) Tigvă (1) (Lagenaria siceraria). 3-4 sn Fructul tâlvului (1-2). 5 sn Vas făcut din fructul uscat al tâlvului (1-2), întrebuințat la scoaterea, prin aspirare, a vinului sau a rachiului dintr-un butoi. 6 sn (Pex) Pâlnie cu o țeavă lungă și subțire, folosită pentru scoaterea vinului sau a rachiului din butoi Si: trăgaci (7). 7 sn (Îe) A fi cu buzele pe ~ A avea viciul beției. 8 sn (Îe) A mirosi a ~ A mirosi a vin. 9 av (Îe) A fi beat ~ A fi foarte beat. 10 av (Îe) Se duce făcut ~ Se duce glonț. 11 sf Culme rotundă de deal sau de munte.

❍ȚÎFLĂ sf. Mold. Bucov. (ȘEZ.) 🌐 = ȚICLĂU [țiclă].

❍ȚÎLFĂ (pl. -fe) sf. Olten. (R.-COD.) (FURT.) 🌐 = ȚÎFLĂ.

TÂLV, tâlvi, s. m. 1. (Bot.) Tigvă (2). 2. Fructul tigvei (2), întrebuințat de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. – Et. nec.

TÎLFĂ^[1] s. f. v. țîflă.

TÎLV, tîlvuri, s. n. 1. (Bot.) Tigvă. M-am trudit toată primăvara să cresc tîlvuri de scos vinu. STĂNOIU, C. I. 126. 2. Fructul tigvei întrebuințat la scoaterea prin aspirare a vinului dintr-un butoi; p. ext. unealtă, avînd forma unei pîlnii cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. V. tigvă, tragă, mîrc. (Fig.) Popa Tomiță Bulbuc răstoarnă în tîlvul gurii a doua cinzeacă de drojdie. STANCU, D. 124.

ȚÎFLĂ, țîfle, s. f. (Regional) Vîrf ascuțit de deal; pisc, stîncă; munte, deal, movilă. – Variantă: țîlfă s. f.

ȚÎLFĂ s. f. v. țîflă.

ȚÎFLĂ, țîfle, s. f. (Reg.) Vîrf ascuțit de munte, pisc (stîncos). – V. țiclă.

tâlv n. Tr. Bot. tidvă. [Origină necunoscută].

tîlv m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca fruct (cp. cu tîlhăriș și cu ngr. túvlon, olană, d. lat. túbulus, dim. d. tubus, tub, din care s’ar fi făcut *tuval, *tîvl, tîlv, pin aluz. la forma tîlvuluĭ. V. tulă). Olt. Tivdă lungă care se întrebuințează ca tragă. V. smîrc.

tâlv¹ (fruct, vas) s. n., pl. tâlvuri

tâlv² (fruct, vas) s. n., pl. tâlvuri

tâlv s. n., pl. tâlvuri

TÂLV s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuță, tigvă, (reg.) bostănel, catrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânțar, sărăboi, troacă. 2. tigvă, (Olt.) troacă. (Ține apa în ~.) 3. (Transilv.) smârc, (Ban., Transilv. și Olt.) trăgulă. (~ pentru tras vinul din butoi.)

TÎLV s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuță, tigvă, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămînțar, sărăboi, troacă. 2. tigvă, (Olt.) troacă. (Ține apa în ~.) 3. (Transilv.) smîrc, (Ban., Transilv. și Olt.) trăgulă. (~ pentru tras vinul din butoi.)