12 definiții pentru tâlcuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

TÂLCUITÓR, -OÁRE, tâlcuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care explică, comentează sau interpretează tâlcul unor fapte, al unor vorbe, al unor scrieri etc.; tălmaci. ♦ Traducător. [Pr.: -cu-i-] – Tâlcui + suf. -tor.

tâlcuitor, ~oare smf [At: BIBLIA (1688), 311/39 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: tâlcui + -tor] 1 (Pop) Persoană care interpretează, comentează sau explică tâlcul (3) unor fapte, vorbe, scrieri etc. Si: (îvp) tălmaci (2), tălmăcitor (2), (înv) tâlcovnic. 2 (Înv) Traducător (1).

TÂLCUITÓR ~i m. înv. Persoană care tâlcuia sau tălmăcea ceva; tălmaci; interpret. [Sil. -cu-i-] /a tâlcui + suf. ~tor

tâlcuitor m. tălmăcitor: tâlcuitor de vise.

TÎLCUITÓR, -OÁRE, tîlcuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care explică, comentează sau interpretează tîlcul unor fapte, vorbe, scrieri etc.; tălmaci. Sarcina lor întîi era a fi consilieri ai împăratului, pe urmă tîlcuitorii cei mai întîi ai tot dreptului. BĂLCESCU, O. II 44.

tîlcuitór, -oáre s. Vechĭ. Care tîlcuĭește, interpret: tîlcuitor de visurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tâlcuitór (pop.) (-cu-i-) s. m., pl. tâlcuitóri

tâlcuitór s. m., pl. tâlcuitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂLCUITÓR s. v. interpret, tălmăcitor, traducător.

TÎLCUITOR s. comentator, interpret, tălmăcitor. (~ al unui text beletristic.)

tîlcuitor s. v. INTERPRET. TĂLMĂCITOR. TRADUCĂTOR.

Intrare: tâlcuitor
  • silabație: tâl-cu-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlcuitor
  • tâlcuitorul
  • tâlcuitoru‑
plural
  • tâlcuitori
  • tâlcuitorii
genitiv-dativ singular
  • tâlcuitor
  • tâlcuitorului
plural
  • tâlcuitori
  • tâlcuitorilor
vocativ singular
  • tâlcuitorule
plural
  • tâlcuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tâlcuitor, -oare tâlcuitoare

etimologie:

  • Tâlcui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09