SĂRITURĂ, sărituri, s. f. 1. Rezultatul acțiunii de a sări; salt. Dacă calul nu făcea o săritură la o parte, lupul înfigea ghearele într-însa [în fată]. ISPIRESCU, L. 14. Fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvîrl peste gard... și-mi pierd urma. CREANGĂ, A. 50. Din o săritură îi jos de pe prispă. ȘEZ. III 179. ♦ Omisiune (de litere, de pagini), trecere cu vederea. 2. Spațiu cuprins printr-un salt; distanță mică. Cozonac Clopotarul se prinse să fie și slugă la popa, fiind casa lui numai de o săritură de aici. SLAVICI, O. I 65.