SĂRAT², -Ă, sărați, -te, adj. 1. Care conține sare (în mod natural). Seara de toamnă cădea mohorîtă, jilavă de umezeala sărată a mării. BART, E. 233. [Rîul] nu sufere ca cristalinele lui unde să se amestece cu apele sărate și noroioase. NEGRUZZI, S. I 316. O fîntînă lină, cu apă puțină, Cu apă sărată, cu lacrimi udată! ALECSANDRI, P. P. 192. ♦ (Despre alimente) Căruia i s-a adăugat sare (pentru a i se da gust sau în scopul conservării). Dar ce e în sacul ăla marele? Ei!... pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. ISPIRESCU, L. 268. Aveam acum la începutul postului... cîteva ocă de pește sărat. CREANGĂ, A. 100. Eu văd că grecul aista are Lucruri plăcute, bune bucate, Tot cam sărate și chipărate. NEGRUZZI, S. III 72. Nici sărat, nici pipărat (= potrivit, cum e mai bun de mîncat). 2. Fig. (Despre vorbe, glume) Spiritual, picant; caustic, usturător. Curg vorbele de spirit și glumele sărate, cu cît se golesc și se reînnoiesc mereu halbele. BART, S. M. 13. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51. Dacă-i pe feste... apoi să ți-o gioc eu mai sărată și mai chipărată. ALECSANDRI, T. I 227. 3. Exagerat de ridicat, de scump. Pîn-acuma el luase dobînzi cam sărate; de acum ajunsese să plătească el camătă din ce în ce mai pipărată. CARAGIALE, O. III 39.