sălășluitor, ~oare [At: (a. 1819) DOC. EC. 204 / P: ~lu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: sălășlui + -tor] 1-6 smf, a (Înv) (Persoană) care sălășluiește (1-3) într-un anumit loc Si: locuitor. 7 a (Înv; d. așezări omenești) Care este situat într-un anumit loc. 8-11 smf, a (Înv) (Persoană) care (se) sălășluiește (11-12) Si: (înv) sălășitor (1-4). 12 smf (Înv) Persoană care sălășluiește (16) pe cineva Si: gazdă (5).