SĂLBĂTICIME, sălbăticimi, s. f. 1. (Învechit; și în forma sălbătăcime) Însușirea a ceea ce este sălbatic, cruzime, brutalitate, furie, turbare. V. sălbăticie. 2. Animal sălbatic, sălbăticiune. Care sălbătăcime cum o vedea, o lăsa să se ducă în treabă-și. MARIAN, T. 43. 3. Loc nelocuit de oameni și depărtat de orice viață omenească; sălbăticie, pustietate. Se minună cînd văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbătăcime. ISPIRESCU, L. 355. – Variantă: sălbătăcime s. f.