2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare.

SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare.

SUSPINÁ, suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine, a ofta (adînc sau din greu). V. geme. Bătrînul își duse mîna la frunte și suspină greu. SADOVEANU, O. VII 133. Doar suspina din cînd în cînd La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. IOSIF, PATR. 10. Moartea atunci, neavînd încotro, se bagă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 312. Cînd badea podul trecea, Mindrulița suspina; Maică-sa o întreba: Fiică, ce suspini așa... – Da suspin că nu mi-e bine, Că bădița nu mai vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Pleonastic) Iar ea, vorbind cu el în somn, Oftînd din greu, suspină: O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! EMINESCU, O. I 162. ◊ (Cu determinări indicînd cauza acțiunii sau intensitatea ei) L-a bătut domnul dacă n-a vrut să ferească, bîigui Nicu, suspinînd de emoție. REBREANU, R. II 32. Ca și atunci, mai coasă mama, Coasă și suspină rar. COȘBUC, P. II 276. ◊ (Metaforic) Vîntul nu bătea și nici pădurea de sălcii nu suspina. DUNĂREANU, N. 30. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier. EMINESCU, O. I 152. Doar izvoarele suspină, Pe cînd codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină – Dormi în pace! id. ib. 207. Aici zefirul vesel prin frunze-ncet suspină; Aicea orizontul e dulce, luminos. ALEXANDRESCU, P. 28. 2. (Rar) A plînge cu suspine (de teamă, de dor, de bucurie). Malca, sărmana, cînd mai aude și asta, începe a suspina. CREANGĂ, P. 125. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ (În corelație cu plînge) Plînge și suspină tînăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță. BOLINTINEANU, O. 33. Lelea plînge și suspină. Lele, nu mai suspina, C-ai rămas acum așa Singurică, singurea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ◊ Tranz. Fig. Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin. ALECSANDRI, P. P. 224.

A SUSPINÁ suspín intranz. 1) A scoate suspine; a ofta. 2) A plânge cu suspine. /<lat. suspirare

suspinà v. 1. a scoate suspine; 2. fig. a dori cu ardoare. [Lat. SUSPIRARE].

2) suspín, a -á v. intr. (lat su-spîrare, d. sub, dedesupt, și spirare, a răsufla; it. sospirare, eng. suspirer, pv. sospirar, fr. soupirer. V. a-, con-, in- și re-spir, expir). Oftez, scot suspine. A suspina după cineva, după ceva, a dori cu înfocare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suspinând adj. m., pl. suspinânzi; f. sg. suspinândă, pl. suspinânde

suspiná (a ~) vb., ind. prez. 3 suspínă

suspiná vb., ind. prez. 1 sg. suspín, 3 sg. și pl. suspínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUSPINA vb. a ofta, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adîncul inimii.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

suspiná (-n, -át), vb. – A ofta din greu. – Mr. suschir(are). Lat. suspῑrāre (Pușcariu 1704; REW 8489), cf. it. sospirare, prov. sospirar, fr. soupirer. De uz cvasi general, e cuvînt rar în SV (ALR, I, 85). – Der. suspin, s. n. (oftat, suspinare), deverbal, poate anterior rom., cf. it. sospiro, logud. suspiru, prov. sospir, fr. soupir, cat. suspir; suspinător, s. m. (adorator, pretendent).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

suspinấnd, -ă, adj. (înv.) suspinător.

Intrare: suspinând
suspinând adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suspinând
  • suspinândul
  • suspinându‑
  • suspinândă
  • suspinânda
plural
  • suspinânzi
  • suspinânzii
  • suspinânde
  • suspinândele
genitiv-dativ singular
  • suspinând
  • suspinândului
  • suspinânde
  • suspinândei
plural
  • suspinânzi
  • suspinânzilor
  • suspinânde
  • suspinândelor
vocativ singular
plural
Intrare: suspina
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • suspina
  • suspinare
  • suspinat
  • suspinatu‑
  • suspinând
  • suspinându‑
singular plural
  • suspi
  • suspinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suspin
(să)
  • suspin
  • suspinam
  • suspinai
  • suspinasem
a II-a (tu)
  • suspini
(să)
  • suspini
  • suspinai
  • suspinași
  • suspinaseși
a III-a (el, ea)
  • suspi
(să)
  • suspine
  • suspina
  • suspină
  • suspinase
plural I (noi)
  • suspinăm
(să)
  • suspinăm
  • suspinam
  • suspinarăm
  • suspinaserăm
  • suspinasem
a II-a (voi)
  • suspinați
(să)
  • suspinați
  • suspinați
  • suspinarăți
  • suspinaserăți
  • suspinaseți
a III-a (ei, ele)
  • suspi
(să)
  • suspine
  • suspinau
  • suspina
  • suspinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)