SURTUC, surtuce, s. n. Obiect de îmbrăcăminte bărbătească, care acoperă partea de sus a corpului, purtîndu-se peste cămașă sau peste vestă; haină, sacou, veston. Era îmbrăcat cu ițari și cămașă, și peste cămașă c-un surtuc negru, vechi, de stofă foarte bună. SADOVEANU, O. VIII 18. Te-a zărit în surtucul tău negru cu care te întorci de la orașe. ARGHEZI, P. T. 10. Lîngă fereastră era un bărbat înalt, îmbrăcat într-un surtuc lung pînă la genunchi. CAMIL PETRESCU, O. I 339. ♦ Fig. Surtucar, orășean. Multă mirare insufla pribegilor spectacolul frăției curate între surtuce și sucmane. RUSSO, O. 56. – Variantă: (neobișnuit) surtucă (ALECSANDRI, T. 908) s. f.