SURPĂTURĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a se surpa; surpare, prăbușire. Pe la adîncuri se auzeau pîrîituri ca de surpătură. SANDU-ALDEA, U. P. 35. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare (din cauza alunecărilor de teren sau a acțiunii de eroziune a apelor); locul de unde s-a surpat o porțiune de teren, p. ext. porțiunea dislocată. Un drumeac îngust... urcă, șerpuind printre surpături și vîrtoape mîncate de șuvoaie. VLAHUȚĂ, La TDRG. Aflară într-o zi, sub o surpătură proaspătă a malului, o tablă rotundă de argint. ODOBESCU, S. II 184. Prin văi, prin păduri Și prin surpături, Tot călătorim. TEODORESCU, P. P. 118. 3. Ruină, dărîmătură. Zăceau, cotropite de veninoasa verdeață, surpături de cetăți. M. I. CARAGIALE, C. 38. 4. (Popular) Hernie. Vulpe, bătrîn, chinuit de surpătura lui, rînjește totuși vesel. CAMIL PETRESCU, O. II 435. Moș Nichifor... se ferea de ridicături pentru că se temea de surpătură. CREANGĂ, O. A. 114. – Variantă: (regional) surupătură (RETEGANUL, P. V 66) s. f.