Definiția cu ID-ul 962987:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde (pe cineva) asupra unei fapte pe care vrea s-o săvîrșească pe ascuns. Deși contrariat de a fi fost surprins, Eminescu citi prietenului compunerea, destinată a fi publicată într-o broșură comemorativă. CĂLINESCU, E. 97. Alaltăieri balul; ieri, întîlnirea aceea unde i-am surprins. NEGRUZZI, S. III 491. ◊ Refl. Se surprindea căutînd scuze Nadinei. REBREANU, R. I 249. ♦ A da peste cineva pe neașteptate; a găsi pe cineva nepregătit, neprevenit. Trebuie un post sigur să nu fim surprinși la noapte. CAMIL PETRESCU, U. N. 338. ◊ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) Furtuna se dezlănțuise cu așa năprasnică iuțeală, că ne-a surprins aproape cu toate pînzele întinse. BART, S. M. 51. 2. A mira, a uimi, a ului. Ce-ai zis de mutarea ta aci? Te-a surprins? C. PETRESCU, C. V. 104. Dar ceea ce mă surprinde cu adevărat este piciorul... Are unul de lemn aidoma cu al tatei. SAHIA, N. 21. Întrebarea totuși îl surprinse. REBREANU, R. I 38. 3. A observa, a prinde (pe furiș). Dacă puteai să-i surprinzi privirea ascuțită și neagră, erai pe drumul cel bun. GALACTION, O. I 207. Mi s-a părut că-i surprind un zîmbet. VLAHUȚĂ, O. A. ♦ A descoperi, a sezisa (în mod neașteptat). Ochiul omului sosit de afară poate surprinde, la lumina felinarelor cu carbid, cele mai vechi secrete ale pămîntului. BOGZA, Ț. 10. Am surprins unele din cugetările care-l preocupau. EMINESCU, N. 36.