SURET, sureturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țările Române) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret.

suret² sn vz suretiu

suret¹ sn [At: AXINTE URICARIUL, LET. II, 169 / 8 / V: (rar) ~rut / Pl: ~uri, ~e, (rar) ~curi / E: tc suret] (Înv) Copie sau traducere a unui act sau a unei scrisori.

SURET, sureturi, s. n. (În evul mediu, în țările românești) Copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret.

SURET, sureturi, s. n. (Învechit) Copie (a unui act, a unei scrisori). Trimisese Nicolai-vodă la Poartă suretul acei cărți ce-i trimisese hanul și pașa. La TDRG.

surét n., pl e (turc. ar. suret). Vechĭ. Copie. V. izvod.

siret sn vz suretiu

siuretiu sn vz suretiu

suretiu sn [At: KLEIN, D. 434 / V: suret, sureț, siret, siretiu / Pl: ~uri / E: mg szüret] (Reg) Recoltare a viei.

sureț sn vz suretiu

surut sn vz suret¹

suret (înv.) s. n., pl. sureturi

suret (înv.) s. n., pl. sureturi

suret s. n., pl. sureturi

suret (-te), s. n. – Copie, traducere. – Mr. surete. Tc. (arab.) suret (Șeineanu, III, 112), cf. sb. suret „figură”, bg. surat „imagine”.

MOGOȘEȘTI-SIRET, com. în jud. Iași, pe râul Siret; 3.972 loc. (2000). Stație de c. f. (Muncelu de Sus) și haltă de c. f. Satul M.-S. apare menționat documentar în 1454.

suretiu s. v. ADUNARE. ADUNAT. CULEGERE. CULES. RECOLTARE. RECOLTAT. RECOLTĂ. STRÎNGERE. STRÎNS.^[1]

suret² s.n. (reg.) culesul strugurilor.