surduc¹ sn [At: (a. 1765) ȘTEFANELLI, D. C. 76 / Pl: ? / E: mg szurdok] (Mol; Trs) Vale strâmtă cu versante repezi și prăpăstioase.

surduc⁴ s [At: H I 57 / Pl: ? / E: nct] Floare nedefinită mai îndeaproape.

surduc² sn vz surducă

surduc³ sn vz surtuc²

SURDUC s. n. (Regional) Vale strîmtă și prăpăstioasă între doi munți; coastă rîpoasă și foarte pietroasă. Mă usuc Ca frunza-n nuc, Ca iarba de pe surduc. ȘEZ. I 46.

SURDUC s. n. (Reg.) Vale strîmtă între doi munți; coastă rîpoasă și pietroasă. – Tc. surduk, magh. szurdok.

surduc n. coastă răpoasă și foarte pietroasă: mă usuc ca frunza ’n nuc, ca iarba de pe surduc POP. [Turc. SURDUK, potecă îngustă între doi munți].

Surduc n. strâmtoare și pas în valea îngustă a Jiului, cu o pozițiune foarte pitorescă.

surdúc n., pl. e (turc. sîrb. surduk, drum adîncat; ung. szurdok, trecătoare de munte). Nord. Coastă rîpoasă și petroasă.

surduc (curi), s. n. – Rîpă, hîrtoapă, prăpastie. Tc. surduk (Șeineanu, II, 329), cf. sb. surduk, mag. szurdok. În Mold.

surduc² s.n. (reg.) nume de floare.

surduc¹, surducuri, s.n. (înv. și reg.) coastă râpoasă și pietroasă; vale strâmtă cu versante repezi și prăpăstioase.

surdúc, s.n. (reg.) Vale îngustă, cu versanți repezi. ■ Surduc, numele vechi a localității Strâmtura (Terra Zurduky, 1326). ■ (onom.) Surduc, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. szurdok „trecătoare, defileu în munți” (DLRM, Scriban).