SURCHIDI, surchidesc, vb. IV. Tranz. 1. A sîcîi, a hărțui; a muștrului, a bruftui. Era... fără nici un rost în puterea iernii și-l surchideau ai lui în fiecare zi că e o haimana. PAS, Z. I 278. Degeaba l-a strunit și l-a mustrat și l-a închis și l-a surchidit. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ A smuci, a trînti. Arunca [păpușile] una într-alta, le smucea, le surchidea, fără să se sinchisească dacă i se întîmpla să le ciobească sau să le sfarăme. M. I. CARAGIALE, C. 60. 2. (Învechit) A arunca zarul la jocul de arșice.