Definiția cu ID-ul 962576:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURCEA, -ICĂ, surcele, s. f. 1. Bucată subțire de lemn care sare cînd se cioplește sau cînd se sparge un lemn (v. așchie) sau care se taie intenționat pentru a servi la aprinsul focului. Scoase, din cotruța de sub vatră, surcele uscate. SADOVEANU, O. I 329. Irina strînge surcele și vreascuri de pe lîngă gard. BUJOR, S. 59. Poftim... o surcea de lemn și ei nu au curajul să o care, mișeii! ALECSANDRI, T. I 448. La noi taie lemnele, La voi sar surcelele (Melița). GOROVEI, C. 226. Surcica nu sare departe de trunchi, se spune pentru a scoate în evidență puterea eredității. Pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele, se spune în mod ironic celor mai tineri, care cred că lucrează primii într-un domeniu. Ei, am trecut și noi p-acolo. Pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele. DELAVRANCEA, O. II 320. 2. (Mold., la pl.) Prăjituri fărîmicioase făcute din fîșii de aluat, prăjite în ulei; minciuni, uscățele. – Variantă: (1) surcel (STANCU, D. 343, MARIAN, î. 350) s. n.