Definiția cu ID-ul 962547:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPRIMÁ, suprím, vb. I. Tranz. 1. A face să dispară (legi, drepturi, libertăți, obiceiuri); a înlătura, a elimina. Sonia Viișoreanu vorbea repede, cu un imperceptibil accent peltic, pe care nu izbutise să-l suprime definitiv cursurile laborioase ale «Conservatorului de artă dramatică și declamațiuni». C. PETRESCU, C. V. 206. ♦ (Rar) A omorî, a extermina. 2. A desființa (posturi, locuri). Chiar azi am vorbit cu patronul. Ai auzit cum zbiera? El vrea să suprime locuri, nu să mai facă angajamente. C. PETRESCU, C. V. 133. Cu regret trebuie să te anunț că postul dumitale are să fie suprimat pe ziua de 1 aprilie. CARAGIALE, M. 226. ♦ (Impropriu, complementul indică o persoană) A scoate din funcție, a pune în disponibilitate. Ce stai așa pe gînduri?Eu? pe gînduri? – Nu cumva te-a suprimat și pe dumneata? CARAGIALE, M. 224. ♦ (Cu privire la publicații periodice) A interzice apariția. Se întreprinse publicarea unei foi literare... dar... ideile noastre nu erau gustate de un guvern care... luînd drept pretext o nevinovată poveste, sub cuvînt că atacăm religiunea, suprimă foaia. NEGRUZZI, S. I 335. 3. A înlătura (ceva), a renunța (la ceva); a șterge, a elimina. Suprimase cafeaua cu lapte, chiflele cu unt, dejunul copios, iar dimineața o deschidea cu un sfert de oră de gimnastică. C. PETRESCU, C. V. 142. ◊ Refl. pas. S-a sculat odată din pat; i s-au suprimat brusc doctoriile. CARAGIALE, O. VII 88.