SUPORTA, suport, vb. I. Tranz. 1. A avea forța necesară pentru a îndura o suferință fizică sau morală; a răbda, a suferi. Parcă aș suporta totul, dar zgomotul nu. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. Plecă ochii în jos, neputînd suporta privirea stăruitoare și grea de intenții a lui Costea. C. PETRESCU, C. V. 96. Titu Herdelea ieșise de mult din biserică, neputînd suporta aerul dinlăuntru. REBREANU, R. II 269. ♦ (De obicei în construcții negative) A admite, a tolera, a îngădui. Bag de seamă că nu pot suporta în liniște să mă crezi un imbecil. SEBASTIAN, T. 63. 2. A susține o greutate, o povară; a rezista la... Sări din camion, veni la cei de sub nuc și le spuse: – Unu mai suportă arcurile, fraților. Numai o persoană mai pot lua. DUMITRIU, N. 263. Calul masiv suportă fără obiecție îndoita greutate. CĂLINESCU, E. O. I 125. ♦ A avea sau a lua în sarcina sa o obligație bănească. Suportă cheltuielile.