SUMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul adunării unor numere, unor cantități sau unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatu! adunării unor cantități de același fel, ținînd seama de semnul lor. Sumă totală = sumă rezultată din adunarea unor sume parțiale. ♦ Fig. Cantitate totală a ceva, totalitate. Suma tuturor datelor unei probleme. Suma cunoștințelor omenești. ▭ Suma binelui în lume covîrșește suma răului. BOLINTINEANU, O. 361. 2. (Uneori urmat de determinarea «de bani») Cantitate de bani. Doresc prea mult să văd la masa mea măcar un măr din acest pom, care m-a ținut atîta sumă de bani. ISPIRESCU, L. 81. Mulți părăsesc de a-și căuta lecuirea în patria lor... și sînt siliți a cheltui sume însemnătoare ca să se ducă să găsească asemine ape la Mehadia sau la Baden. NEGRUZZI, S. I 192. ◊ Expr. Pînă la concurența sumei de... v. concurență (2). A-și face suma = a agonisi atît cît crede că îi trebuie. [Patronul] și-a făcut suma și i-ar fi mai ușor fără fabrică. DEMETRIUS, C. 15. 3. Număr nedeterminat (de obicei mare). Amîndoi intră în berărie... aci se-ntîmplă să găsească o sumă de colegi, care le fac loc la masa lor. CARAGIALE, O. II 231. În capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume. EMINESCU, O. IV 289. – Variantă: (învechit și arhaizant) somă (SADOVEANU, Z. C. 254, KOGĂLNICEANU, S. 116, RUSSO, S. 159) s. f.