SULIMENI, sulimenesc, vb. IV. Refl. (Și în forma sulemeni) 1. A-și da cu suliman pe față, a se farda. Dumneaei se gătise, se sulemenise și aștepta cu nerăbdare masa. SADOVEANU, N. F. 156. Pentru că se sulemenea și umbla cu rochii de mătase, toată Armadia zicea că-i lipsește o doagă. REBREANU, I. 97. Din ochi le face semne, Își pune alunele și se sulimenește. NEGRUZZI, S. II 265. 2. Fig. (Despre lucruri) A-și schimba înfățișarea, a se transforma. Abia unde și unde se mai vede cîte un palat vechi... însă și acestea începură a se sulemeni și a se preface. NEGRUZZI, S, I. 71. – Variante: sulemeni, sulimini vb. IV.