suleiman sn vz suliman

Suleiman m. V. Soliman.

SULIMAN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen.

sâliman sm vz suliman

suleman sn vz suliman

suliman [At: NECULCE, L. 85 / V: (înv) sâl~, ~lei~, ~le~ / Pl: ~uri, (asr) ~e, (îvr) ~ni sm / E: tc sülümen] 1 sn (Îpp) Fard. 2 sn (Îlv) A (se) da cu ~ A (se) farda (1-2). 3 sn (Înv; șîs piatra ~lui) Cinabru (1). 4 sn (Spc) Culoare roșie obținută din cinabru și folosită la prepararea vopselelor. 5 sn (Îvr) Carbonat de plumb. 6 sn (Îvr) Fardare. 7 sm Plantă erbacee lânos-păroasă din familia labiatelor, cu tulpina în patru muchii, cu frunze lunguiețe și cu flori albastre, albe sau roz Si: (reg) gubănaș, gubăganaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate (Ajuga genevensis). 8 sm (Bot) Vineriță (Ajuga repens).

SULIMAN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen.

SULIMAN, sulimanuri, s. n. Preparat cosmetic, de obicei alb sau roșu, întrebuințat pentru a da feței culoarea voită și pentru a-i acoperi ridurile; fard, dres (pentru față). Cucoana Liza Damian nu era babă de loc, și cu atît mai puțin zugrăvită... cu suliman. HOGAȘ, DR. II 136. Îți mai trebuie cîte-un ban Ca să-ți cumperi suliman. TEODORESCU, P. P. 132. ◊ Piatra sulimanului v. piatră (II 3).

SULIMAN ~uri n. înv. Produs cosmetic pentru colorat fața și buzele; fard. /<turc. sülümen

suliman n. 1. dres pentru față: piatra sulimaniului sau piatră bună pentru făcut alifie de obraz CR.; 2. plantă cu florile obișnuit albastre. (Ajuga genevensis). [Turc. SÜLÜMEN, lit. arsenic].

sulimán n, pl. urĭ și e (turc. [d. ar.] sülümen, arsenic, d. vit. solimato, lat. sublimatum, sublimat; bg. sĭulemen, sîrb. sulimen, rus. sulemá, ngr. sulimás, sp. solimán). Dres, substanță de colorat fața ca să pari maĭ frumoasă (barb. fr. fard). V. alman, soliman.

suliman (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimanuri

suliman (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimanuri

suliman s. n., (farduri) pl. sulimanuri

suliman (-nuri), s. n. – 1. Fard, sulimeneală. – 2. Plantă (Ajuga genevensis). – Var. soliman. Tc. (arab.) sülümen „arsenic”, din lat. sublimatum (Eguilaz 494; Roesler 602; Șeineanu, II, 328), cf. ngr. σουλιμᾶς, bg. sulimen. – Der. sulemeni (var. sulimeni, sulimini și der.), vb. refl. (a se farda, a se boi); sulemeneală, s. f. (fard, suliman).

SOLIMAN (SULEIMAN), nume a trei sultani otomani. Mai important: S. I (sau II) Magnificul (1520-1566). A efectuat o serie de reforme (a legislației, armatei, finanțelor, reorganizarea sistemului timariot), menite să consolideze autoritatea centrală, și a extins considerabil, în urma a numeroase războaie și campanii, granițele imp. cucerind Belgradul, Rodosul, partea centrală a Ungariei, o parte a stăpânirilor Imp. Persan, Yemenul ș.a. controlând și Marea Mediterană. A purtat lupte cu domnii Radu de la Afumați și Petru Rareș, întărind dominația otomană asupra Țărilor Române. A încurajat arta și științele. În timpul său, Imp. Otoman a cunoscut apogeul puterii militare, precum și cea mai înfloritoare perioadă a civilizației otomane.

SULIMAN s. v. fard.

SULIMAN s. (BOT.; Ajuga genevensis) (reg.) gubănaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate.

suliman s. v. FARD.

SULIMAN s. (BOT.; Ajuga genevensis) (reg.) gubănaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate.