SUCĂLI, sucălesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. A sta de capul cuiva, a-i bate capul stăruind pentru ceva; a cicăli, a sîcîi. Le dă pinteni ministrul de la București. Iar pe ministru îl sucălește omul tău cu ochelari. SADOVEANU, O. L. 236. Una-două mă duceam la om și-l tot sucăleam să-mi dea curele, ca să-mi fac bici. CREANGĂ, A. 45. ♦ A necăji, a deranja. Începe a sucăli oamenii, ghiontind cînd în unul, cînd în altul. SEVASTOS, N. 307. 2. A învîrti, a răsuci.