SUBORDONARE, subordonări, s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență, condiționare, supunere. Savanții progresiști ai lumii, în frunte cu savanții sovietici, condamnă subordonarea științei scopurilor de ucidere a oamenilor. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 151. ♦ Dependență gramaticală a unei propoziții de alta. Alt tip de frază formată prin subordonare este acela în care propoziția subordonată exprimă un raport atributiv. IORDAN, L. R. 708. – Variantă: (învechit) subordinare s. f.