16 definiții pentru subiectiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care are loc în conștiință (individuală sau colectivă). 2. Care ține de subiectivism (1). 3. Care ține doar de părerea personală, necorepunzătoare realității, a cuiva; lipsit de obiectivitate; părtinitor. – Din fr. subiectif.

SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care consideră că baza a tot ce există este conștiința individuală; care neagă faptul că îndărătul senzațiilor se află obiectele reale, independente de om. Idealism subiectiv. 2. Care are un caracter personal, care se petrece în conștiința cuiva; care, într-o judecată, acțiune etc., ține seamă numai de sentimentele, de pornirile și de ideile sale; părtinitor. – Din fr. subiectif.[1]

  1. Ca s. f. subiectivă = propoziție subiectivă (după def. din DN) — LauraGellner

SUBIECTÍV, -Ă, subiectivi, -e, adj. (În opoziție cu obiectiv) 1. (Fil.) Care consideră drept bază a tot ce există conștiința individului și neagă faptul că îndărătul senzațiilor se află obiectele reale, independente de om. Idealism subiectiv. 2. Care are un caracter personal; care se bazează pe o judecată părtinitoare. Totdeauna dăm o explicație obiectivă restricțiunii voinței noastre, în loc a căuta o explicare subiectivă. GHEREA, ST. CR. II 297.

SUBIECTÍV, -Ă adj. 1. Care consideră conștiința individuală drept bază a tot ce există; care neagă faptul că la baza senzațiilor se află obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) Propoziție subiectivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcțiunea de subiect al propoziției regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].[1]

  1. Ca s.f. subiectivă = propoziție subiectivă — LauraGellner

SUBIECTÍV, -Ă adj. 1. (fil.) care are loc în conștiință, care aparține subiectului (II, 1). 2. subiectivist (1). 3. care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate. 4. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de subiect al regentei. (< lat. subiectivus, fr. subjectif)

SUBIECTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de subiect; propriu subiectului. Atitudine ~ă. 2) Care se referă la afectivitatea subiectului; bazat pe caracterul personal al unui subiect. Viziune ~ă. 3) (în opoziție cu obiectiv) Care ține de subiectivism; propriu subiectivismului. [Sil. su-biec-] /<fr. subjectif[1]

  1. Ca s.f. subiectivă = propoziție subiectivă (după def. din DN) — LauraGellner

subiectiv a. 1. Filoz. ce are raport la subiect, la eul cugetător: subiectiv e tot ce se petrece în mințea noastră, în sufletul nostru; 2. se zice de scriitorii și de arțiștii care se preocupă mai mult de impresiunile ce le face țin obiect decât de obiectul însuș. ║ n. tot ce este în interiorul subiectului, tot ce e subiectul însuș: subiectivul e fundamentul psicologiei.

*subĭectív, -ă adj. (mlat. sub-jectivus. V. ob-ĭectiv). Fil. Care se raportă la subĭect (la cel ce cugetă), în opoz. cu obĭectiv (care raporta la ceĭa despre care se cugetă). Care oglindește impresiunea pe care ți-aŭ produs-o lucrurile, nu starea reală și exactă a lucrurilor: critica nu trebuĭe să fie subĭectivă. Adv. În mod subĭectiv: a judeca subiectĭv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!subiectív (-biec-) adj. m., pl. subiectívi; f. subiectívă, pl. subiectíve

subiectív adj. m. (sil. -biec-; mf. sub-), pl. subiectívi; f. sg. subiectívă, pl. subiectíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUBIECTÍV adj. v. individual, particular, personal, propriu.

SUBIECTÍV adj. 1. v. părtinitor. 2. (FILOZ.) ideal, mintal.

subiectiv adj. v. INDIVIDUAL. PARTICULAR. PERSONAL. PROPRIU.

SUBIECTIV adj. 1. parțial, părtinitor, pătimaș, tendențios, (rar) pasionat, (reg.) părtăluitor. (O atitudine evident ~.) 2. (FILOZ.) ideal, mintal.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUBIECTÍV, -Ă adj. (cf. lat. subjectivus, fr. subjectif): în sintagmele construcție relativă subiectivă și subordonată subiectivă (v.).

Intrare: subiectiv
subiectiv adjectiv
  • silabație: -biec-; mf. sub-
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • subiectiv
  • subiectivul
  • subiectivu‑
  • subiecti
  • subiectiva
plural
  • subiectivi
  • subiectivii
  • subiective
  • subiectivele
genitiv-dativ singular
  • subiectiv
  • subiectivului
  • subiective
  • subiectivei
plural
  • subiectivi
  • subiectivilor
  • subiective
  • subiectivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)