STĂVILI, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stavilă cursului unei ape; a zăgăzui. Dacă ploua, Bujor își aducea aminte de iazul de la țarina Bouarului și se întreba dacă este stăvilit ori nu. SLAVICI, N. I 53. 2. Fig. A opri, a împiedica, a face să înceteze (ceva). Străduindu-se să-și stăvilească enervarea, explică... GALAN, B. I 8. Află furtuna ce îl amenința și începu a se pregăti în grabă a o stăvili cu toată puterea ambelor țări ce stăpînea. BĂLCESCU, O. II 278.