STÎLPIT, -Ă, stîlpiți, -te, adj. (Învechit) 1. Încremenit, înlemnit (de teamă, de mirare). Și iată-l iar pe badea Ion... stîlpit lîngă ușă, sastisit, învîrtindu-și căciula în mîni, neștiind cum să înceapă. VLAHUȚĂ, CL. 64. Rămase împăratul stîlpit, cînd văzu masa viind singură. ISPIRESCU, L. 355. 2. (Despre ochi) Pironit, ațintit, fixat. Să stai cu ochii țintă, stîlpiți în lumînare, Ca versul, cînd ne vine prin aer șchiopătînd, În gît să-i punem lațul, să-l așezăm la rînd. HOGAȘ, DR. II 186.