stupai [At: NECULCE, ap. CADE / Pl: (2-5) ~ / E: rs ступай] 1 i (Înv) Marș. 2 sm (Îe) A da ~ A mâna¹ din urmă. 3 sm (Înv) Unitate militară (aflată în marș). 4 sm (Pex) Soldat¹ (1). 5 sm (Pex) Cotropire a unui teritoriu străin, a unei localități etc. de către o unitate militară, de către o armată.

STUPAI interj. (Învechit; exprimă o comandă) Înainte! marș! ◊ Expr. A-i da cuiva stupai = a goni pe cineva, a mîna din urmă, a alunga. Că-n sat nu mai e de trai, Că ne dă turcii stupai, Să ieșim cu toți la plai. MAT. FOLK. 99.

STUPAI interj. (Înv., exprimă o comandă) Înainte! marș! ◊ Expr. A(-i) da cuiva stupai = a goni pe cineva, a mîna din urmă, a alunga. – Rus stupat’.

stupáĭ n., pl. urĭ (rus. stupáĭ, pleacă, marș, pașol, d. stupátĭ, a merge, a păși; vsl. stompiti. V. o-stîmpesc). Sec. 18-19. Pașol. Vremea stupaĭuluĭ, vremea teroriĭ de pe la 1769-70 și maĭ pe urmă cauzată de oștile ruseștĭ și turceștĭ (Dac. 3, 737).

stupai interj. – Să mergem, înainte. Sl. stupaj (Bogrea, Dacor., III, 737).

STUPAI interj. v. marș.

stupai interj. v. MARȘ.

stupai interj., s.m. (înv.) 1. (interj.) marș!; (în expr.) a da stupai = a mâna din urmă. 2. (s.m.) unitate militară aflată în marș. 3. (s.m.) soldat. 4. (s.m.) cotropire a unui teritoriu străin, a unei localități, de către o armată.