STRĂNEPOT, -OATĂ, strănepoți, -oate, s. m. și f. Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică, considerat în raport cu bunicii; copil al nepotului de frate, considerat în raport cu unchii și mătușile sale. După ce-a trăit ani nouăzeci și nouă, a lăsat strănepoților moștenire moara și mai ales învățăturile sale. SADOVEANU, N. P. 141. Era Ionel ciobănelu, un strănepot al lui, rămas orfan de cînd era mic de tot. BUJOR, S. 70. El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. ALEXANDRESCU, M. 208. 2. (La pl.) Urmași, descendenți. [Oamenii] renasc în strănepoți. EMINESCU, N. 53. Semănau ghindă, de creșteau dumbrăvi pentru ca să aibă strănepoții lemne de ars. NEGRUZZI, S. I 246. Sîngele părinților în vinele strimte ale strănepoților a secat. RUSSO, S. 147.