STRĂINĂTATE, străinătăți, s. f. 1. Orice țară situată dincolo de granițele patriei. O telegramă a tatei m-a chemat o dată cu iarna în străinătate. C. PETRESCU, S. 121. Pe la anul 1846, Bălcescu, procurîndu-și mijloace bănești din familie, a pornit în străinătate, unde a petrecut aproape doi ani, citind și notînd tot ce a putut găsi în biblioteci și arhive. GHICA, S. A. 150. Martir iubite al libertății, Tu mori departe de-al tău pămînt! Mori trist pe țărmul străinătății Și noi te ducem l-al tău mormînt! ALECSANDRI, P. I 218. 2. Mediu străin în care se află cineva, departe de familie și de ai săi. O! străine, dragul meu, Mult amar te jălesc eu!... Neagră e străinătatea! Crudă e singurătatea! ALECSANDRI, P. I 114. Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate Și n-am maică să mă cate, Nici n-am maică, nici n-am tată Pare c-am căzut din piatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. – Variante: streinătate (C. PETRESCU, Î. II 237, CREANGĂ, A. 152, ALEXANDRESCU, M. 395), strinitate (MARIAN, Î. 127) s. f.