STRĂFULGERA, străfulger, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi; a fulgera. ♦ Tranz. A lovi (ca trăsnetul). Ca purtați de vijelie, Val-vîrtej aleargă norii, Și din bolțile tăriei Cad străfulgerați prigorii. IOSIF, V. 87. 2. Intranz. Fig. (Despre gînduri, idei) A trece repede prin minte. Străfulgeră din stele Senina inspirare. MACEDONSKI, O. II 226. 3. Tranz. Fig. A străbate cu iuțeală mare. Trompet, sună!... În secunda următoare văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254.