STRUGUREL, strugurei, s. m. 1. Diminutiv al lui strugure. Mă mîna mama la vie... Să culeg la strugurei. HODOȘ, P. P. 70. Tăia, măre, strugurei Albi ca niște mielușei. TEODORESCU, P. P. 618. Strugurel bătut de piatră, Rău e doamne fără tată. JARNÍK-BÎRSEANU. D. 203. 2. (Regional, la pl.) Coacăze. Pomușoara... numită și coacăză, strugurei... este o tufă. ȘEZ. XV 108. – Pl. și: (neobișnuit, n.) strugurele (ALECSANDRI, P. A. 64).