Definiția cu ID-ul 1246064:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

structu sf [At: TOMICI, C. A. 12/14 / V: (îvr) ștr~ / Pl: ~ri / E: lat structura, fr structure] 1 (Fzl; de obicei cu determinări care arată felul) Mod de organizare internă a organismului uman, animal sau vegetal, de plasare în spațiu, unele față de altele, a organelor, a țesuturilor etc. ale acestuia Si: alcătuire1 (12), conformație, formație (1), întocmire V aranjament, aranjare, dispoziție, dispunere, distribuire, distribuție, țesătură. 2 (Pan) Mod de alcătuire psihică sau spirituală a unei persoane, a unei colectivități umane etc. Si: conformație, constituție (3), factură1 (2), formație (1). 3 (Glg; șîs ~ geologică, ~ tectonică) Mod de dispunere în scoarța terestră a straturilor și a altor formații de roci, precum și a raporturile dintre ele. 4 (Prc) Formă de cută, de monoclinal etc. datorată mișcărilor de încrețire ale scoarței pământului Si: aspect (1), configurație (1), conformație, fizionomie (3), formă (13), înfățișare, profil1. 5 (Spc; șîs ~ra solului) Mod de grupare a particulelor elementare în masa solului. 6 (Glg) Totalitatea însușirilor unei roci, determinată de aspectul morfologic al părților ei componente (gradul de cristalizare, dimensiunile și forma cristalelor) și de modul de creștere a acestora. 7 (Aht) Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 8 (Șîs ~ de rezistență) Ansamblul elementelor unei construcții care preia și transmite la reazeme sau la fundație toate încărcăturile care solicită construcția. 9 (Teh; pan) Mod de dispunere a elementelor componente ale unui ansamblu tehnic. 10 Mod în care sunt dispuse și corelate elementele constitutive ale unei creații artistice sau științifice astfel încât aceasta să formeze o unitate distinctă Si: alcătuire1 (4), compunere (2), compoziție (1), economie1 (34), organizare, organizație, (rar) urzeală. 11 Mod specific de organizare a limbii ca un întreg, ale cărui elemente individuale se constituie în tipare cu înțeles. 12 (Îs) ~ gramaticală Ansamblul elementelor cuvântului, ale propoziției și ale frazei precum și modul specific fiecărei limbi de a organiza aceste elemente. 13 (Îs ~ de suprafață; în gramaticile generativ-transformaționale; îcr structura de adâncime) Mod concret de organizare a elementelor unei propoziții care rezultă din înșiruirea lineară a acestora și care reflectă relațiile sintactice din propoziție. 14 (Îs ~ de adâncime; îcr ~ra de suprafață) Mod abstract de organizare a propoziției care, conținând, în germene, relații sintactice fundametale pentru înțelesul semantic al propoziției, stă la baza structurii de suprafață, generând-o prin intermediul unor operații numite transformări. 15 Totalitatea elementelor care constituie esența lucrurilor și a fenomenelor Si: conținut1 (2), fond (1), substanță (1). 16 Mod de organizare a conținutului. 17 (De obicei cu determinări care arată domeniul) Mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural Vz orânduire, sistem. 18 (Spc) Totalitatea elementelor constitutive ale unei societăți sau ale unei grupări sociale Si: componență. 19 (Spc) Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate sau a unei întreprinderi, a unei instituții etc. 20 (Fiz) Mod de organizare internă a realității materiale, în general, sau a unui corp, a unui sistem fizic etc., în special, caracterizat prin natura și prin însușirile elementelor componente, prin dispoziția lor spațială și prin interacțiunile lor reciproce Si: alcătuire1 (7), conformație, întocmire. 21 (Spc; îs ~ metalică) Mod de așezare a particulelor care constituie un metal sau un aliaj. 22 (În teoriile structuraliste) Mod de organizare a unui sistem. 23 Ansamblu al relațiilor esențiale dintre elementele componente ale unui sistem. 24 Model ideal care reflectă aceste relații și care ia în considerație raporturile existente între componentele sistemului (asemănări, diferențe, opoziții, corelații etc.) indiferent de natura elementelor componente. 25 (Rar) Sistem (1).