STROPITURĂ, stropituri, s. f. 1. Faptul de a stropi, stropit, stropeală. Venindu-și în simțire... prin multe frecături și stropituri. DRĂGHICI, R. 21. ◊ Fig. Pîlcurile de margarete și de romaniță, stropituri albe, parcă erau rîsul poienilor. SADOVEANU, E. 119. 2. (Concretizat) Picătură, strop. Găinile se suiră pe prispă la adăpost, alungate de cele dintăi stropituri reci. SADOVEANU, B. 27. Cînd o ud (planta), feresc frunzele de stropituri. La TDRG. Vremea era cam tulburată, tuna cam înfundat și începuse a pica stropituri late de ploaie. RUSSO, O. 147. ◊ Fig. Alunii, cornii, ulmii și mestecenii înfloriseră și se scuturau, pe cînd mugurii cireșilor sălbatici crăpau și arătau ca stropituri de fulgi. SADOVEANU, O. VIII 49.