stropitor, ~oare [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~oare / E: stropi + -tor] 1-2 smf, a (Rar) (Persoană) care stropește. 3 a (Îvr; d. oameni) Rău. 4 sfn (Înv) Pulverizator. 5 sf Vas (metalic), de obicei în forma (și de mărimea) unei găleți, prevăzut cu mâner și cu o țeavă aplicată pe partea laterală a peretelui exterior, terminată cu un fel de pâlnie cu buza acoperită cu o tablă perforată, care servește la stropitul culturilor din grădini, din sere etc. Si: (rar) udătoare, (îvr) cofă (2), (reg) proașcă. 6 sf Recipient cilindric (saca, cisternă) așezat pe roți și prevăzut cu un dispozitiv de dispersat apă, care servea la stropitul și la spălatul străzilor. 7 sf (Sens curent) Vehicul înzestrat cu un asemenea recipient. 8 sf Aparat de stropit culturile (de viță de vie) cu substanțe toxice în soluție sau în suspensie, pentru a distruge dăunătorii Si: (reg) proașcă. 9 sf (Reg) Pompă de incendiu. 10 sf Dispozitiv de stropit folosit în industria textilă pentru verificarea impermeabilității materialului, în scopul tratării cu diverse substanțe. 11 sfn (Îvp) Praftură (de fierărie). 12 sf (Îvr) Sfeștoc. 13 sf (Reg) Praștie.

stropitor s. m., pl. stropitori

STROPITOR s. (CHIM.) pisetă.